sâmbătă, 13 iunie 2015

"Mănușa de oțel", de Paul Féval (tatăl)

Paul Henri Corentin Féval (tatăl), s-a născut pe 29 septembrie 1816, la Rennes și a decedat pe 8 martie 1887, la Paris. Și-a obținut licența în Drept, dar și-a urmat vocația de scriitor. A fost un romancier și dramaturg prolific, bucurându-se de mare succes în special cu romanele de aventuri, conspirații, crime/detective fiction, dar și cărți despre vampiri, fiind deseori considerat inițiatorul acestor genuri moderne care au revoluționat literatura vremurilor respective și au oferit primii eroi din tipologiile aferente.

Unul dintre romanele sale foarte apreciate de public a fost Misterele Londrei (Les Mystères de Londres) publicat în 1844 sub forma de foileton, al cărui subiect avea să îl anticipeze cu un an pe cel din Contele de Monte-Cristo al lui Alexandre Dumas (tatăl). O altă operă extrem de cunoscută este și Cocoșatul sau Micul parizian (Le Bossu, 1857), cu acțiunea în anii 1699 și 1717 și a fost subiectul multor urmări scrise de fiul său (care i-a călcat pe urme, devenind și el un scriitor celebru), romane care au cunoscut diverse adaptări cinematografice.

Între anii 1865 – 1868 și 1874 – 1876, Paul Féval a fost Președintele Societății Oamenilor de Litere. În 1882, autorul a fost victima unei delapidări în urma căruia a ajuns ruinat, a paralizat și și-a pierdut capacitatea de a scrie. Doi ani mai târziu, a suferit o nouă lovitură prin pierderea soției, pe care o iubea nespus. A decedat într-un azil, la trei ani după moartea ei.


*****
Titlul: Mănușa de oțel
Titlul original: Les Habits-Noirs
Autor:  Paul Féval (tatăl)
Traducător: Neli Arsenescu-Costinescu  
Editura: Cartea Românească
Categoria: Literatură universală, Literatură franceză, dramă, aventuri
Anul apariției originalului: 1863
Anul apariţiei ediției prezente: 1977
Volumul I și II
Numărul de pagini: 660
*****

Seria de șapte volume Hainele Negre (Les Habits-Noirs), publicată între anii 1863 – 1875, se numără printre capodoperele sale, serie care a rămas însă neterminată deoarece, după ce și-a pierdut averea într-un scandal financiar, s-a convertit la creștinism și a încetat să mai scrie romane axate pe crime și investigații, începând să abordeze genul religios.

St. Pierre, Caen, 1830 - pictură de David Roberts
sursă foto
Andrė Maynotte, personajul meu preferat din carte, este un tânăr deosebit de isteț și chipeș care trăia împreună cu frumoasa lui soție, Julie și cu bebelușul lor, Michel, în Caen. Formau o familie modestă, dar fericită. Se iubeau nespus de mult, iar Andrė visa să îi ofere lui Julie situația financiară la care aceasta renunțase, deoarece familia ei se împotrivise relației lor și o dezmoștenise.
 
pictură de Pierre-Auguste Renoir
sursă foto
Își puseseră bazele unei mici afaceri care prospera și consta într-un magazin de arme, ceva inedit pentru acel orășel francez al secolului XIX, dar tot nu le aducea venitul așteptat.  „Vedeta” magazinului lor era o mănușă de oțel, mai exact, o brasardă încrustată în aur și argint, bătută în rubine, provenită din Milano, pe are însuși Andrė o cumpărase de la cineva și o gravase pentru a îi oferi un aspect îmbunătățit. Chiar când stabilise să o vândă, iar cu banii obținuți plănuia să se mute cu familia la Paris ca să își extindă afacerea, mănușa este furată, iar viața cuplului se schimbă pentru totdeauna. Au loc înscenări, intrigi, conspirații, rivalități, deghizări și fapte nedrepte ce ridică semne de întrebare și lasă loc punctelor de suspensie... Totul pornind din puternica dorință de răzbunare.

Sursă foto
„Se va lumina de ziuă mâine?” – o propoziție banală, dar care servește drept parolă pentru cei cu hainele negre care trag sforile în societate, o rețea de hoți ascunși sub statut important, care căutau țapi ispășitori pentru infracțiunile și crimele lor. De fapt, esența romanului nu este deloc străină societății din oricare perioadă. Oriunde în lume și în timp au existat oameni nevinovați care au plătit pentru infracțiunile altora, doar pentru că s-au nimerit la locul nepotrivit, într-un moment nefast. Ce se întâmplă cu ei după aceea? Cum reușesc să își continue existența, după ani grei de suferință în tăcere? Paul Féval a reușit să creeze cu măiestrie o operă captivantă în care a evocat toate aceste lucruri.

Sursă foto
Mi-a plăcut enorm acest roman în două volume, pe care l-am descoperit datorită recomandării mamei. Autorul știe cum să învăluiască în mister anumite evenimente, pe care treptat le complică, iar la urmă ne arată deznodământul.

Pictură de Gaston la Touche
Sursă foto
*****

Câteva citate:

* „Nu rareori oamenii au presentimente. Nu trebuie să le cercetăm cauzele fiziologice sau morale. Fenomenul este de netăgăduit: fiecare dintre noi l-a putut constata. Marile șocuri din viață sunt deseori prevestite misterios, tot așa cum marile boli sunt anunțate de simptomele specifice.” (pag. 56)

* „Te iubesc cum nu s-a mai iubit vreodată și simt că te voi iubi și mai mult mâine. Nu sunt atât de nefericit cât își închipuie temnicerii mei. Ei nu mă pot învinge.” (pag. 87)

* „Trebuie un vinovat, acesta este punctul de plecare. Este adevărul însuși, dar este și fatalitatea.” (pag. 89)

* „Se va lumina de ziuă mâine? Știi tu de unde vine această parolă? Era veselă, era războinică; anunța pericolul și prada. (...) Va fi sânge și aur? Vom asculta concertul prafului de pușcă?” (pag. 443-444)