joi, 11 iunie 2015

"La Medeleni", de Ionel Teodoreanu

Sursă foto
Trilogia La Medeleni, scrisă de Ionel Teodoreanu pe când se afla la începutul carierei, în perioada 1925 – 1927, este cea care i-a adus în mod neașteptat succesul imens și care a ridicat standardele pentru viitoarele sale opere. Stilul incofundabil, unic în literatura română prin vibrația lirică a metaforelor deosebite și abundente, dar și felul în care a surprins elemente din viață și cel în care a analizat trăirile sufletești l-au amplasat pe autor aproape de inimile numeroșilor cititori de-a lungul generațiilor, devenind o figură unică în literatura română.

Și cum să nu te farmece o operă care emană esența copilăriei, prospețimea adolescenței și a tinereții, cu tot ce aduc aceste etape ale existenței fiecăruia? Când citești Medelenii fără a te mai afla pe băncile școlii sau ale liceului, ca în cazul meu, faci abstracție de vârsta biologică și crești din nou, dar de data aceasta alături de eroii cărții: Olguța, Dănuț și Monica.

Deși este scris în perioada interbelică și transpus în mare parte pe meleagurile Iașiului, la moșia familiei Deleanu, personajele par reale, cu caractere diferite și bine conturate, ce se pot regăsi în orice epocă:

Două fete citind - Pictură de Pierre Auguste Renoir
Sursă foto

Olguța Deleanu este fata năzdrăvană care face trăsnăi și oferă porecle; este sarcastică, temperamentală, plină de umor și dinamism, sufletul gălăgios al Medelenilor. Dănuț, fratele Olguței, este „băiatul mamei”, chipeș cu gânduri înalte și tulburări poetice, care însă observă târziu ceea ce se afla chiar sub ochii lui. Monica este orfana sensibilă, de o frumusețe îngerească și de un intelect pe măsură, pe care o cresc părinții celor doi frați – niște oameni blajini și buni.

 Moș Gheorghe este ca un fel de bunic pentru „duduița moșului” Olguța; un personaj bun, altruist, muncitor, pe care l-am îndrăgit foarte mult. Herr Direktor este unchiul lor, o persoană care știe să se impună cu tact și care se ocupă de educația și maturizarea lui Dănuț, pe care îl aduce să studieze în București. Există, desigur, și personaje care m-au enervat: Rodica, fata ipocrită și insipidă care se vrea cuminte, dar care nu este și Adina/Adia, femeia cu aspect de fetiță inocentă care se joacă cu sentimentele adolescentului Dănuț.

Un școlar dormind pe carte - Pictură de Jean-Baptiste Greuze
Sursă foto
Cel mai mult mi-a plăcut primul volum. Cel de-al doilea nu m-a impresionat în mod special, iar tonul devine grav în volumul al treilea, când un eveniment tragic determină plecarea personajelor de la Medeleni, iar personajele suferă transformări marcante. Ca și în Lorelei, am simțit aceste personaje ca pe niște ființe de care nu te poți despărți fără o strângere de inimă. Esența stilului vibrant, poetic, plin de accente metaforice care i-au adus unicitate lui Teodoreanu, formează, însă, farmecul principal al acestei trilogii, chiar dacă pe alocuri m-au plictisit unele fragmente. 

Mi-au plăcut în mod deosebit bogăția vocabularului și figurile de stil, care nu au cum să nu îți atingă sufletul și să nu îți stimuleze imaginația. Pentru mine, stilul lui Teodoreanu este un fel de sinestezie: citești și totodată simți parfumul vremii de demult, auzi ca pe un cântec ritmicitatea lirică și guști din frăgezimea dulce-amăruie a sentimentelor care își iau avânt și te poartă hipnotic pe aripile visului, fără a mai ști dacă zbori sau cazi în abis...

******
Piersicul înflorit - Pictură de Vincent van Gogh
Sursă foto
******
Două citate:
• „Piersicul înflorit - îl vezi şi-nchizi ochii fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit. E trist un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de tânăr, eşti bătrân.”

• „Sunt oameni făcuţi ca să iubească o singură dată în viaţă lor, şi alţii făcuţi să fie iubiţi pentru totdeauna.”