duminică, 21 iunie 2015

Natura vorbeşte. O asculţi?

"Mediul este în interiorul nostru, nu în afara noastră.
Copacii sunt plămânii noştri, râurile sunt sistemul sanguin.
Toţi suntem interconectaţi, iar ceea ce îi faci mediului,
într-un final îţi faci ţie însuţi."
- Ian Somerhalder
Sursă foto
Conservation International este o organizaţie non-guvernamentală din SUA, fondată în 1987, care se implică în subiecte de interes global ce vizează protejarea naturii şi a mediului, şi luptă pentru dezvoltarea soluţiilor. 

Zilele acestea am descoperit spoturile lor geniale pentru campania Nature is Speaking, Natura vorbeşte – şi nu am putut să nu rezist în a le posta. 

Mesajul lor este unul foarte bine gândit, impresionant, de impact.
Mă răscolesc de fiecare dată când le urmăresc. Eu cred mult în faptul că îngrijind mediul, ocrotind natura şi făcând tot ce se poate, ne facem un bine chiar nouă înşine. E drept că nimeni nu poate să-şi aducă o contribuţie de 100%, dar atât cât putem, trebuie să luptăm în acest sens. Pentru cei care nu se descurcă cu engleza, am tradus mai jos ceea ce se spune în fiecare clip.

sâmbătă, 13 iunie 2015

"Mănușa de oțel", de Paul Féval (tatăl)

Paul Henri Corentin Féval (tatăl), s-a născut pe 29 septembrie 1816, la Rennes și a decedat pe 8 martie 1887, la Paris. Și-a obținut licența în Drept, dar și-a urmat vocația de scriitor. A fost un romancier și dramaturg prolific, bucurându-se de mare succes în special cu romanele de aventuri, conspirații, crime/detective fiction, dar și cărți despre vampiri, fiind deseori considerat inițiatorul acestor genuri moderne care au revoluționat literatura vremurilor respective și au oferit primii eroi din tipologiile aferente.

joi, 11 iunie 2015

"La Medeleni", de Ionel Teodoreanu

Sursă foto
Trilogia La Medeleni, scrisă de Ionel Teodoreanu pe când se afla la începutul carierei, în perioada 1925 – 1927, este cea care i-a adus în mod neașteptat succesul imens și care a ridicat standardele pentru viitoarele sale opere. Stilul incofundabil, unic în literatura română prin vibrația lirică a metaforelor deosebite și abundente, dar și felul în care a surprins elemente din viață și cel în care a analizat trăirile sufletești l-au amplasat pe autor aproape de inimile numeroșilor cititori de-a lungul generațiilor, devenind o figură unică în literatura română.