sâmbătă, 9 mai 2015

The Tudors/Dinastia Tudorilor

Sursă foto
Știu că The Tudors/Dinastia Tudorilor (2007 - 2010, creator Michael Hirst) a avut mult succes și la noi, dar eu nu m-am uitat la el când a fost „pe val”. La câțiva ani de atunci, mai precis de când am citit Surorile Boleyn, mi-am amintit de el și... cu toate că la început am crezut că este foarte comercial, am descoperit cu mirare că este un serial excepțional și îmi pare rău că nu l-am văzut mai devreme. 
Sursă foto
Nu am cuvinte să spun cât de mult mi-a plăcut, mai ales interpretarea lui Jonathan Rhys Meyers, pe care am ajuns să îl ador! Nu mă așteptam să dea dovadă de atâta profesionalism în interpretare, portretizându-l foarte bine pe Henry în cele 4 ipostaze ale vieții sale: adolescentul impulsiv, tânărul îndrăgostit, bărbatul ambițios și regele tiranic.

Sursă foto
Mi s-a părut spectaculoasă evoluția lui și m-a surprins ca actor. Da, este adevărat că nu prea seamănă fizic, dar cred că se apropie de felul cum arăta cel real în tinerețe, deoarece se spune că fusese cel mai chipeș rege din acea perioadă, abia spre bătrânețe schimbându-se și luând foarte mult în greutate. Jonathan Rhys Mayers a surprins esența personalității originalului și a construit un personaj temperamental, puternic și impetuos. 

Sursă foto:


Însă, nu doar el m-a atras și m-a făcut să îndrăgesc atât de mult serialul. Totul, absolut totul mi se pare fascinant. Toți cei din echipă sunt profesioniști. Serialul m-a cucerit prin interpretările actorilor, prin vestimentație, arhitectură, locații, fundalul muzical, aerul medieval realist și povestea în sine, deși a fost comprimată și puțin adaptată - documentându-mă, am observat că multe elemente reale au fost păstrate, doar că evenimentele au fost grăbite din punct de vedere cronologic, pentru a face serialul mai interesant, mai cursiv, intens și dramatic, perfect pe cele 4 sezoane.


 Aș putea să mă întind mult cu scrisul, așa fac când sunt foarte entuziasmată de ceva și nu aș conteni cu laudele; de aceea nu voi intra în alte detalii – nu vreau să plictisesc. Dar aș mai avea atât de multe de spus!

Sursă foto
 ***** 

 „Crezi că ştii o poveste, dar nu ştii decât cum se termină. 
Pentru a pătrunde până în inima poveştii, trebuie să te întorci la începuturi.” 
- Henry VIII, intro: