marți, 12 mai 2015

"Pânza de păianjen", de Cella Serghi

Cella Serghi, pe numele său real Cella Marcoff, s-a născut pe 4 noiembrie 1907, la Constanța, și a decedat pe 19 septembrie 1992, la București. A urmat cursurile Facultății de Drept din București, obținând licența. Pseudonimul literar este preluat din numele bunicului său bulgar.

Această autoare a rămas cunoscută drept una dintre cele mai importante figuri feminine din perioada interbelică românească, lăsându-și amprenta ca scriitoare, publicistă și traducătoare.


A fost susținută puternic de Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, dar mai ales de Camil Petrescu, cel pe care l-a considerat mentorul său și care i-a dat imboldul de a scrie – a fost dragostea vieții ei, cei doi având o relație pe care, însă, nu au oficializat-o; de altfel, și-au inspirat reciproc anumite opere, printre care Pânza de păianjen și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război... Cella Serghi fiind măritată când l-a cunoscut pe Camil Petrescu.

Romanul Pânza de păianjen a apărut în anul 1938 și marchiază debutul său literar. Am descoperit această operă datorită numeroaselor laude pe care le-am tot citit... și pot să spun că din punctul meu de vedere, le merită! Cu toate că la început nu prea am fost acaparată de firul epic, atunci când am ajuns la final și m-am gândit la esența acestei cărți, am realizat că are un mesaj foarte puternic și m-a determinat să o apreciez foarte mult pe Cella Serghi.

sâmbătă, 9 mai 2015

The Tudors/Dinastia Tudorilor

Sursă foto
Știu că The Tudors/Dinastia Tudorilor (2007 - 2010, creator Michael Hirst) a avut mult succes și la noi, dar eu nu m-am uitat la el când a fost „pe val”. La câțiva ani de atunci, mai precis de când am citit Surorile Boleyn, mi-am amintit de el și... cu toate că la început am crezut că este foarte comercial, am descoperit cu mirare că este un serial excepțional și îmi pare rău că nu l-am văzut mai devreme. 

joi, 7 mai 2015

"Orașe de hârtie", de John Green

Orașe de hârtie (Paper Towns) este al treilea roman scris de John Green, lansat în 2008.

Încep prin a spune că deși nu prea rezonez cu genul young adult (în general nu mă atrage), îmi plac anumite mesaje sau metafore de-ale lui John Green, dar și legătura lui cu fanii (în cea mai mare parte adolescenți), faptul că le transmite mesaje de încurajare și profită de celebritatea sa pentru a îi ajuta.

luni, 4 mai 2015

"Departe de lumea dezlănțuită", de Thomas Hardy

Thomas Hardy s-a născut pe data de 2 iunie 1840, în Dorset, Anglia, în sânul unei familii modeste, care nu a avut resursele financiare necesare pentru a îl menține în școală după vârsta de 16 ani. A fost ucenicul unui arhitect, iar după ce s-a mutat în Londra, s-a putut înscrie la King’s College London – o universitate de prestigiu. Viața de la oraș, în plină perioadă a dezvoltării industriale și economice, l-a făcut să se simtă inferior din punct de vedere al clasei sociale; a transpus acest sentiment în operele sale, unde a preferat sa amplaseze acțiunea în zone rurale.

A fost căsătorit de două ori. În urma morții primei sale soții, care a avut un impact imens asupra sa, și-a găsit alinarea în compunerea poeziilor. A decedat în 11 ianuarie 1928, iar administratorii proprietății lui Hardy au ars caietele cu notițe și scrisorile sale; dintre documentele respective, au fost salvate doar 12 bucați.

Romanul de succes Departe de lumea dezlănțuită a fost publicat în 1874 și a marcat momentul în care Hardy a renunțat complet la arhitectură și s-a dedicat carierei în literatură.
*****

vineri, 1 mai 2015

"Lorelei", de Ionel Teodoreanu

Ioan-Hipolit („Ionel”) Teodoreanu s-a născut pe 6 ian. 1897, în Iași și a decedat pe 3 feb. 1954, în București. Cu toate că a studiat Dreptul și a practicat avocatura, și-a urmat vocația de scriitor și a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți romancieri din perioada interbelică. A fost căsătorit cu scriitoarea Ștefana Lupașcu (Ștefana Velisar Teodoreanu sub pseudonimul literar) și au avut 2 băieți, gemeni. Activitatea sa literară s-a remarcat în special prin temele copilăriei și adolescenței, dintre acestea evidențiindu-se ciclul de mare succes La Medeleni și romanul Lorelei.



*****
Titlul: Lorelei
 Autor:  Ionel Teodoreanu
Editura: Minerva
Categoria: Literatură română, Literatură clasică, roman de dragoste, roman dramă
Anul apariției originalului: 1935
Anul apariţiei ediției prezente: 1971
Numărul de pagini: 314
*****