vineri, 16 ianuarie 2015

"Alchimistul", de Paulo Coelho


Sursă foto
Acum câțiva ani, citisem La râul Piedra am șezut și am plâns (carte care mi-a plăcut mult la acea vreme) și Vrăjitoarea din Portobello.

În ciuda faptului că Paulo Coelho este considerat drept comercial (poate pentru că folosește un limbaj simplu și idei cu care rezonează o mulțime de cititori), îmi place că, prin cărțile sale pe care le-am citit până acum, a reușit să transmită un îndemn la introspecție și curajul de a înfrunta viața, pe ideea că dincolo de greutăți se găsesc trăirile cele mai frumoase.

Alchimistul este o carte cu mesaj optimist, iar cei care sunt familiarizați cu noțiunile Secretului, vor regăsi principiul legii atracției – când cineva își dorește cu tărie un lucru și este într-adevăr chemarea lui, viața îi va purta pașii spre realizare, indiferent prin cate ar trece.

Tânărul Santiago este un cioban învățat din Andaluzia, ce ajunge să parcurgă un drum inițiatic prin deșert spre Piramidele din Egipt, în urma căruia i se relevă ce înseamnă, de fapt, Alchimia, în sensul simbolic și care este Legenda Personală a sa. Toată cartea este plină de simboluri, metafore și momente de reflecție. În călătoria sa întâlnește ființe bune și rele, ce îl determină să înțeleagă ce este cu adevărat important în viață și cum să se dezvolte spiritual. Mi-a plăcut partea din final.

Am fost surprisă să descopăr că o carte de o asemenea notorietate, este atât de scurtă ca întindere și ușor de parcurs. :) Mă așteptam la ceva cu mult mai... stufos. Nu pot să spun că m-a dat pe spate, dar nici nu m-a lăsat total indiferentă. Nu are cine știe ce dinamică, am perceput-o mai mult ca pe o pildă: este foarte important să îți dai seama ce anume vrei de la viață, să te maturizezi spiritual ca mai apoi să înțelegi semnele care te îndrumă spre obiective spre a le fructifica și să lupți pentru ce ți-ai propus mai ales atunci când totul pare că ți se împotrivește, iar dacă ai renunțat, înseamnă că nu erai pregătit pentru a îmbrățișa noul statut.


Sursă foto

Mi-a atras atenția în mod special un fragment unde se evidențiază importanța de a ne urma glasul inimii. Aceasta înseamnă să ascultăm cu atenție când inima ne atenționează sau ne încurajează, căci altfel vom fi urmăriți de regrete.

 „– Inima mea e înșelatoare, îi spuse flăcăul Alchimistului când s-au oprit ca să-și odihnească puțin caii. Nu vrea ca eu să merg mai departe.
– Asta e bine, răspunse Alchimistul. Dovedește că inima ta e vie. Este normal să-ți fie frică să dai pentru un vis tot ce ai căpătat până acum.
– Atunci, pentru ce trebuie să-mi ascult inima?
– Pentru că niciodată nu vei reuși s-o faci să tacă. Și chiar dacă te prefaci că nu asculți ce spune, ea va sta în pieptul tău repetând mereu tot ce crede despre viață și lume.”