vineri, 24 octombrie 2014

Lux Libera Nos

Roberto Cacciapaglia - "Lux Libera Nos":

marți, 14 octombrie 2014

"La râul Piedra am şezut şi am plâns", de Paulo Coelho

Paulo Coelho s-a născut pe 24 august 1947 în Rio de Janeiro, Brazilia. A urmat școala iezuită și încă din adolescență și-a dorit să devină scriitor, contrar insistențelor mamei, care ar fi vrut să se facă inginer, precum tatăl său. Acest lucru i-a determinat pe părinți să-l interneze la 17 ani într-o clinică pentru boli mintale, de unde a ieșit înainte de vârsta de 20 de ani. Pentru a-și liniști părinții, s-a înscris la Drept, dar un an mai târziu a abandonat cursurile și a călătorit prin America de Sud, Africa de Nord și Europa, abordând stilul hippie. După niște probleme cu consumul de droguri, s-a întors în Brazilia unde a lucrat drept compozitor pentru câțiva muzicieni, fiind acuzat de magie și activități oculte, din cauza influenței din versurile pe care le realiza. După aceea s-a angajat ca actor și jurnalist, în cele din urmă ajungând să ocupe poziția de director de teatru, apoi s-a dedicat carierei de scriitor.

În 1986 a cunoscut o puternică transformare spirituală, pe fondul drumului său la Santiago de Compostela în nord-vestul Spaniei. De atunci, a scris numeroase cărți cu teme spirituale, psihologice, memorialistice, devenind unul dintre scriitorii contemporani care înregistrează vânzări uriașe la nivel mondial. Romanul Alchimistul a fost considerat un fenomen internațional deoarece a înregistrat vânzări de peste 65 milioane de copii traduse în 80 de limbi, fapt ce a determinat înscrierea lui Coelho în Cartea Recordurilor drept cel mai tradus autor în viață. Este foarte activ pe rețelele de socializare, unde ocupă poziții fruntașe în topurile autorilor cu cei mai mulți fani.